Ce nu face un instrument de evidență
O listă de limite e un fel ciudat de a descrie un produs. E și cel mai rapid mod de a afla dacă îți trebuie — și pe o piață unde toată lumea promite integrare completă, e informația care lipsește cel mai des.
Actualizat
Nu depune nimic, nicăieri
Nu se generează și nu se trimite nicio declarație. Ce produce e o imagine a banilor tăi și o estimare a ce urmează să datorezi — utile ca să știi unde te afli și ce să întrebi, nu ca să înlocuiască un formular.
Depunerea rămâne acolo unde e și acum: la contabilul tău sau la tine, prin mijloacele oficiale.
Nu se conectează la banca ta
Fără Open Banking, fără credențiale de bancă, fără posibilitatea de a iniția o plată. Extrasul intră dintr-un fișier pe care îl încarci tu — CSV, PDF sau o arhivă cu tot anul — și vezi ce s-a citit din el înainte să ajungă în cifre.
E mai puțin comod decât o sincronizare automată, și e o alegere: nimic nu ajunge la banii tăi fără ca tu să apeși un buton, iar aplicația nu are nimic cu care ar putea mișca bani.
Nu ține locul contabilului
Un contabil ia hotărâri: ce e deductibil, cum se încadrează un venit, ce se face cu un caz care nu seamănă cu nimic. Alea cer răspundere profesională, și cine ți-ar promite că un ecran o preia îți vinde un risc, nu o funcție.
Ce se schimbă e ce aduci la discuție. Cu înregistrările la zi și cu întrebarea deja pusă în cifre, aceeași jumătate de oră valorează altceva.
Ce rămâne
Rămâne întrebarea pe care nu ți-o răspunde nici banca, nici contabilul, fiindcă niciunul nu vede tot: cât îmi rămâne cu adevărat, după ce scad ce am promis deja și ce urmează să datorez.
E o singură întrebare. Se pune în fiecare lună, și de obicei se răspunde din memorie.